Între 14 și 22 mai, România celebrează 40 de ani de la primul zbor al unui român în spațiul cosmic, dr. ing. Dumitru Prunariu, printr-o serie de evenimente științifice și culturale organizate prin intermediul Fundației Cosmonaut Dumitru Dorin Prunariu. Evenimentele vor avea loc atât fizic, în București, Brașov și Timișoara cât și online, pe canalele de social media ale Fundației și ale partenerilor.
14 Mai 1981 – un reper important al istoriei contemporane a României
La începutul anilor ’80, România era pe deplin pregătită să urmeze tradiția înaintașilor și să facă față cu brio cerințelor explorării spațiului cosmic. Deși o țară mică, răsăriteană, educația tehnică și dezvoltarea științifică erau la standarde înalte, iar colaborările internaționale au favorizat aderarea la un acord international prin care pentru prima data în istorie un român ajungea în spațiul cosmic.
Fundația Cosmonaut Dumitru Dorin Prunariu își propune și depune toate eforturile să reînvie și să continue această tradiție printr-o suită de evenimente atât științifice cât și culturale. În cadrul acestora, personalități internaționale și astronauți din SUA, Rusia, Japonia și țări europene vor transmite mesaje aniversare, inclusiv de la bordul Stației Spațiale Internaționale. Printre invitați, pe lângă cosmonautul Dumitru-Dorin Prunariu, vor fi și Ioan-Aurel Pop – Președintele Academiei Române și Marius-Ioan Piso – Președintele Agenției Spațiale Române.
Agenda evenimentelor:
14 mai, 14:00 – Eveniment științific la sediul ROSA – Romanian Space Agency
14 mai, 18:30 – Difuzare emisiune aniversară la TVR1, TVR Internațional și TVR+
15 mai, 10:00 – Inaugurarea expoziției aniversare la Muzeul Militar Național
17 mai, 11:00 – Eveniment în Aula Universității Transilvania din Brașov
17 mai, seara – Eveniment științifico-educativ organizat la Palatul Cotroceni cu participarea Președintelui României
18 mai – Conferință cu reprezentanți ai corpului diplomatic la sediul MAE, Sala Gafencu, și recepție pe bază de invitații la Clubul Diplomatic, oferită de MAE cu ocazia evenimentului
19 mai, 11:00 – Eveniment în Aula Universității de Vest – Timișoara
22 mai, 17:00 – Eveniment cultural la Casa Artelor Dinu Lipatti
Cu ocazia aniversării Romfilatelia a emis o emisiune filatelică specială și Monetăria Statului a emis o medalie aniversară și insigne dedicate evenimentului.
Parteneri: Adrem, Terra Signa, Gauss, Asus, Transfond, Aqua Carpatica, Dyomedica CND.
Eveniment organizat cu sprijinul: Agenției Spațiale Române (ROSA), Asociației Victor Babeș 172 din Cluj-Napoca, Asociației pentru Turism, Rotary Club București, Emblematic România.
Partener de mobilitate: Auto Cobălcescu.
Parteneri media: TVR, AGERPRES, Adevărul, Historia, National Geographic, Știința și Tehnica, Spotmedia.