Orașele Flămânzi și Codru sunt într-un proces de înfrățire menită să continue tradiția colaborărilor dintre românii de dincoace și dincolo de Prut. O delegație de trei consilieri locali din orașul moldovean care administrativ ține de Municipiul Chișinău a fost joi, 20 mai în vizită la Botoșani pentru a pregăti pașii, documentația și activitățile pe care viitori frați le vor derula.
Primarul Dan Oloeriu a primit delegația moldoveană, invitându-l, pentru a cinsti evenimentul și pe prefectul Dan Nechifor, oficialii discutând despre posibilele proiecte ce ar putea fi finanțate printr-un program transforntalier ce își așteaptă ghidul de finanțare. ”Dacă fondurile puse la dispoziție vor fi suficiente vom putea să colaborăm și să ne sprijinim reciproc pentru realizarea unor elemente de infrastructură educațională, medicală, având posibilitatea să inițiem și colborări ale mediilor de afaceri dintre cele două orașe.”, a explicat primarul liberal Dan Oloeriu, un edil șef cunoscut pentru multiplele investiții derulate pentru flămânzeni din fonduri europene. Primarul a fost impresionat de deschiderea consilierilor orășenești de peste Prut și, având credința că ”înaintea funcției este omul” și-a exprimat convingerea că prezentele tatonări vor fi în avantajul ambelor părți.
”Îi mulțumesc domnului primar pentru invitație și îi felicit pe cei care mediază astfel de înfrățiri pentru a atrage în Botoșani noi linii de finanțare.”, a fost și concluzia prefectului Dan Nechifor.
Orașul Codru, situat la S-V-ul Chișinăului, are o populație de 15.000 de locuitori, cu o componență etnică de 85% români, 7,2% ruși, 5,6% ucraineni 0,8% bulgari și 0,5% găgăuzi. Orașul Flămânzi, de cealaltă parte, are peste 10.000 de locuitori, din care 90% s-au declarat la ultimul recensământ români.