Incendiu într-un apartament de pe strada Aleea Primaverii, din municipiul Botoșani

Pompierii botoșăneni intervin, de mai bine de două ore, să înlăture efectele unui incendiu care s-a produs într – un apartament situat la etajul 3 al unui bloc de pe strada Aleea Primaverii, din municipiul Botoșani. Vecinii sunt cei care au chemat pompierii după ce au observat flăcări și fum dens.

Ajunși la fața locului cu două autospeciale cu apă și spumă, o ambulanță SMURD și autoplatforma de lucru la înălțime, salvatorii botoșăneni au constatat că ardea o cantitate mare de materiale combustibile (deșeuri textile, lemne, hartie, cartoane, plastic), existând pericolul de propagare a flăcărilor la întregul apartament.

Cinci persoane, trei adulți și doi copii, de la etajul superior au fost evacuați de pompieri. Ceilalți locatari s-au autoevacuat. O femeie a suferit un atac de panică și a primit îngrijiri medicale la fața locului de la echipajul Serviciului Județean de Ambulanta Botoşani.

Misiunea pompierilor este una de durată, pentru că, deşi incebdiul este localizat, apartamentul este plin cu deșeuri, iar unele lucruri încă ard mocnit, astfel că trebuie verificată întrega locuință pentru eliminarea oricăror riscuri.

Incendiul a fost stins după mai bine de trei ore și jumătate. Cel mai probabil, incendiul a fost generat de o țigară aprinsă aruncată la întâmplare pe materiale combustibile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *