Biblioteca B.O.M.D, lansată de ziua Educației

Tinerii de la Centrul de voluntariat B.O.M.D (Botoșani, Orașul Meu Drag) au marcat ziua Educației printr-o activitate creativă.  În  colaborare cu localul La teatru, aceștia au realizat Biblioteca B.O.M.D, aducând cărți adresate în mod special tinerilor și copiilor, pentru a încuraja lectura.

“Este un proiect de suflet al Centrului de voluntariat B.O.M.D. prin care încercăm să-i determinăm pe copii și tineri să citească. O carte la o cafea este un mod plăcut de a-ți petrece timpul liber. Dar partea și mai frumoasă a proiectului nostru este că în cazul în care îți place cartea începută la cafea sau la un suc, o poți lua acasă și s-o înapoiezi în termen de două săptămâni”, a spus Ilinca Crăiniciuc, coordonatorul de activități al centrului de voluntariat B.O.M.D

Orice persoană care vrea să împrumute o carte, completează o fișă de împrumut, termenul de împrumut pentru o carte fiind două săptămâni.

“Este o activitate prin care dorim să marcăm ziua Educației. Este o zi importantă deși Educația ar trebui cinstită în fiecare zi și nu o dată pe an. Dar dorim totodată să –i încurajăm pe copiii și tinerii de azi să citească pentru că e foarte important să citim pentru a ne forma o bună cultură generală. Mulțumim, La Teatru pentru că a acceptat ideea noastră”, a spus Andy Ciotir, directorul centrului de voluntariat B.O.M.D.

Reporterii Buzz s-au alăturat și ei activității aducând cărți care lor le-au plăcut, oferindu-le micuței biblioteci din localul amintit. Biblioteca cuprinde acum peste 50 cărți din domenii diferite, în general, adresate copiilor și tinerilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *