Taximetristii botoșăneni vor avea concurență serioasă după ce serviciul BOLT, de ride-sharing, s-a lansat în municipiu

Taximetriștii botoșăneni au primit o lovitură grea, după ce primul serviciu de ride-sharing a fost lansat în municipiu începând cu 7 Iulie. Este vorba despre BOLT, care deja funcționează și în alte orașe din Moldova, precum Iași, Bacău sau Galați.

Pentru a accesa serviciile de ride-sharing BOLT, utilizatorii trebuie să instaleze aplicația, pe care o pot descărca de pe Google Play sau App Store. Pe perioada lansării, pasagerii beneficiază de reduceri de până la 50% reducere pentru primele 5 curse, în limita a 7 lei/cursă.

BOLT este în Suceava și Botoșani, prin intermediul GHR CARS. BOLT este un serviciu modern de taximetrie, revoluționar, prezent în toată Europa. Cu ajutorul unei aplicații, se poate comanda un taxi în orașul tău, respectiv zonele limitrofe, cu destinația în orice punct din România.

Cine este GHR CARS?

De mai bine de o lună, flota GHR CARS, își face simțită prezența în orașele Suceava și Botoșani, și nu numai, cu o flotă performantă de mașini și o echipă profesionistă.

GHR CARS este partener oficial BOLT. Aceasta este o societate de transport persoane autorizată ARR, în plină dezvoltare ce lucrează într-un cadru legal cu carte de muncă, copie conformă a mașinii, ecusoane BOLT și case de marcat.

Bolt este un serviciu de tip curse rapide prin care utilizatorii se pot deplăsa rapid și ușor. Bolt este un serviciu accesibil pentru a te deplasa prin orașe și în zonele în care serviciul are acoperire. Clineții pot obține rapid o cursă prin aplicație de pe telefon pe care o pot accesa de pe Android sau iOS. Serviciul Bolt este de asemenea activ și pe segmentul de livrare mâncare dar și trotinete.

Bolt este activ în mai multe țări din Europa și s-a remarcat prin prețuri mici. Pentru a vedea dacă orașul dvs este activ în rețeaua Bolt accesați pagina orașe de pe site-ul oficial bolt.eu. După căutare vi se va afișa tariful de bază, tarificul de cursă minimă și prețul per km. Șoferii care vor să câștige prin Bolt se pot înregistra printr-un simplu formular.

Vezi si: Întrebări frecvente de la pasagerii Bolt

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *