În această săptămână avem programate două spectacole:
Spectacolul „Pinocchio” dedicat celor mici, poate fi vizionat în zilele de:- joi, 20 mai şi vineri, 21 mai 2021, de la ora 18:00
– sâmbătă, 22 mai şi duminică, 23 mai 2021, de la ora 11:00
Spectacolul „Pinocchio”, după Carlo Collodi, adaptarea, dramatizarea şi regia artistică este semnată de Valentin Dobrescu. Scenografia îi aparţine lui Mihai Pastramagiu, iar muzica este compusă de Alin Macovei Moraru.
Din distribuție fac parte îndrăgiții actori: Adelina Cojocariu, Pavel Petrași, Cosmin Tanasă, Renata Voloșcu, Andrei Bordianu, Anamaria Chelaru și Andrei Iurescu
«Povestea lui Pinocchio, atât de cunoscută celor mari si celor mici, vă invit să o priviți așa cum am văzut-o eu, care am trecut deja prin vârstele voastre. Și veți vedea că toate peripețiile, întâmplările, încercările, mai mult sau mai puțin amuzante, de care va avea parte păpușa de lemn, pot să ni se întâmple și nouă tuturor în drumul spre a deveni ,,OAMENI”» Valentin Dobrescu, regizor artistic.
Spectacolul este recomandat copiilor peste 3 ani.
Preţ bilet 12 lei
Tinerii sunt invitați sâmbătă, 22 mai 2021, ora 18:00, la STUDIOUL DE TEATRU PENTRU TINERET să vizioneze spectacolul „Copiii stau în camera lor”, adaptare de Lenuş – Teodora Moraru după Natasa Tanská. Regia artistică: Lenuş – Teodora Moraru; scenografia: Gelu Rîşca, muzica: Toma Rîşca.
Din distribuţie fac parte: Irina Mititelu şi Denisa Dutcovschi
«Inocența, bunăvoința și generozitatea copiilor pot cădea pradă ușor adulților care se iubesc pe ei înșiși uneori mai mult decât pe proprii copii. Inocența, bunăvoința și generozitatea copiilor devin uneori arme într-un război absurd al părinților. Copiii trebuie să rămână cuminți ca să nu deranjeze infatuarea și minciuna adulților. Profesorii sunt niște super-eroi. Puterea lor nevăzută nu este citirea gândurilor sau mutarea munților ci abilitatea de a citi semne ale vieții ascunse ale copiilor. Sunt mai puternici și decât părinții dacă aceștia se copilăresc inutil și se joacă cu viața copiilor lor. Pe lângă informații, profesorii buni mai predau ceva inestimabil dar uneori foarte ușor de neglijat: prețuirea curată și sinceră a vieții. Ai întâlnit un astfel de profesor? Sigur că da, dar e foarte posibil să nu fi băgat de seamă pentru că atenția sa este atât de discretă, încât te vindecă fără să simți (o altă super-putere). Cu un astfel de profesor se întâlnește Miruna la o lecție de engleză. Ce va învăța în afară de verbe și cuvinte, rămâne să descoperi la spectacolul „Copiii stau în camera lor”» Lenuş – Teodora Moraru
Preţul unui bilet de intrare este 15 lei
Biletele sunt puse în vânzare în ziua şi la locul desfăşurării spectacolului. Intrarea la spectacol se face cu o oră înaintea începerii acestuia. Numărul maxim de locuri în sala Teatrului „Vasilache” este de 84, dacă rata de incidență în municipiul Botoșani este sub 1,50 ‰ de locuitori. Nu se fac rezervări la spectacolele organizate la sediu, locurile se alocă în ordinea sosirii spectatorilor, respectiv a intrării acestora în sală.
Vă rugăm să citiţi regulamentul cu măsurile ce se impun a fi respectate la spectacole!
Spectatorul prin achiziţionarea biletului de intrare la spectacol acceptă condiţiile de desfăşurare a acestuia, respectiv: măsurarea temperaturii, portul măştii, precum şi respectarea distanţării sociale.