În perioada ianuarie – aprilie 2021, la centrul Bucium din Iași s-a derulat primul modul al proiectului educațional #PREƧENT, ce are ca scop facilitarea accesului la educaţie alternativă și nonformală pentru cei 64 de copii care provin din medii defavorizate, în vederea egalităţii de şanse privind integrarea în societate.
Proiectul este o inițiativă a Asociației Industrii Creative, cu sprijinul Kaufland România, iar primul modul de comunicare a fost implementat în parteneriat cu DGASPC Iași și Muzeul Național al Literaturii Române Iași.
Cele 12 sesiuni de învățare alternativă pe diverse teme din sfera comunicării s-au desfășurat online și au avut ca traineri scriitori, jurnaliști și manageri culturali de top din România. Aceștia au susținut discuții de informare responsabilă (Viorel Ilișoi și Andrei Crăciun), scriere creativă (Ioana Nicolaie, Adina Rosetti), literatură contemporană (Lavinia Braniște și Marin Mălaicu Hondrari), comunicare online (Elena Stancu și Iulian Tănase), comunicare interculturală (Florin Bican și Cristina Hermeziu) și public speaking (Svetlana Cârstean și Robert Șerban).
Vizitele la centru au început încă de la finalul lunii decembrie, când membrii asociației au oferit cadouri de Crăciun copiilor, iar în plus față de cursurile online, biblioteca a fost dotată cu 152 de cărţi de literatură română contemporană. De asemenea, pentru buna desfășurare a proiectului și pentru a veni în sprijinul școlii online, aceștia au primit 35 de tablete, alături de rechizite școlare.
Întâlnirile au fost gândite și prezentate într-o formă interactivă și relaxată de învățare alternativă. Experiența s-a dovedit a fi una folositoare și îndrăgită de către beneficiari: „pot spune că a fost o experiență unică, ceva la care nu prea mulți au șansa” (Cătălin, 16 ani); „mi-a plăcut foarte mult acest proiect, am putut fi sinceră, să discut deschis despre anumite lucruri, m-a făcut să am mai multă încredere în mine, să aflu lucruri noi” (Paula, 15 ani); „am învățat să scriem din imaginația noastră cele mai frumoase gânduri, am învățat să povestim, să comunicăm și să avem mai multă încredere în noi.” (Petronel, 15 ani).
“În ciuda restricțiilor actuale privind întâlnirile fizice, copiii de la centru au primit foarte entuziasmați întregul modul de comunicare. E clar că am avut anumite temeri cu privire la cum vor decurge întâlnirile cu speakerii, de aceea, am asistat și noi la primele discuții. Subiectele, însă, au fost atât de savuroase încât lângă cei mici, ne-am alăturat și noi. Au fost sesiuni educative, dar mai ales umane. Au fost clipe când ne-au dat lacrimile la poveștile spuse de copii. Același lucru l-au pățit și invitații noștri, care ne-au destăinuit că după ce au închis camera video, s-au exteriorizat și ei în același mod. S-a creat o legătură foarte frumoasă între toți cei care au fost implicați. Iar asta cred că e și esența proiectului #Preƨent. A fi.”, povestesc reprezentanții asociației.
„Kaufland România susține educația tuturor copiilor, indiferent de mediul din care provin. Ne-am alăturat cu bucurie proiectului „Present” pentru că împărtășim aceeași viziune privind acordarea de șanse egale astfel încât copiii și tinerii din să aibă parte de un start bun în viață”, a adăugat Katharina Scheidereiter, CSR Manager Kaufland România.
Proiectul educațional #Preƨent își propune conștientizarea importanței accesului la material educațional profesionist, reducerea diferențelor sociale, orientare în carieră și creșterea stimei de sine. Acesta reprezintă inițiativa Asociației Industrii Creative, ce are în portofoliu festivalurile Rocanotherworld, Classix și o serie de campanii sociale ample de ajutorare a comunităților nevoiașe din județul Iași. Asociația are ca scop revitalizarea culturală a orașului, angrenarea comunităților creative și implicarea în viața civilă a societății prin acțiuni care promovează spiritul proactiv, contributiv și participativ.