Caravana Pompierului Sam ajunge marți în comuna Cristești

Pompierii botoşăneni vor ajunge marti, 10 august, la ora 9:00, pe terenul de sport din comuna Cristești (vis-a-vis de Caminul Cultural), promovând campania “Un cămin sigur pentru copilul tău! “

În timp ce adulții vor învăța cum să prevină accidentele casnice sau cum să acorde primul ajutor în astfel de situații, copiii vor participa la activități interactive cu rol educativ în domeniul situațiilor de urgență și vor învăța cum să acorde primul ajutor.In plus, micuții din Cristesti il vor intalni pe celebrul pompier Sam. Echipați cu costume de intervenție, micii pompieri vor trece printr-un tunel, vor incerca sa salveze un ursuleţul sau cățelul de pluș de pe tobogan, iar pentru asta vor fi răsplătiți cu dulciuri și multe aplauze.

Unic la nivel național, proiectul își propune prevenirea accidentelor casnice în care sunt implicați copiii sub 5 ani. Dezvoltarea conceptului de cămin sigur pentru copilul tău a fost impusă de faptul că, în ultimii ani, tot mai mulți copii botoșăneni au ajuns la spital după ce s-au intoxicat cu substanțe toxice, s-au opărit, au înghițit corpi străini ori au suferit diferite traumatisme. Având în vedere faptul că broșura conține zece sfaturi utile pentru părinți, data de 10 a fost declarată ziua campaniei.


„Vrem să le arătăm părinților, bunicilor și adulților care au în grija copii pericolele la care sunt expuși cei mici în propriile locuințe, dar și cum pot fi evitate astfel de accidente. Vă așteptăm, între orele 09.00 – 12.00, la terenul de sport din comuna Cristești (vis-a-vis de Căminul Cultural), să participanți la activitățile care vă vor ajuta să oferiți cămin sigur copilului dumneavoastră!” au precizat organizatorii evenimentului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *