Cambridge Star a primit distincția Gold Preparation Centre

Ca parte a programului care răsplătește loialitatea, ediția a doua, Cambridge English are plăcerea de a acorda instituției CAMBRIDGE STAR BOTOȘANI statutul prestigios de „Centru de pregătire Gold”. Pentru anul școlar 2020/2021, această distincție răsplătește 9 centre de pregătire pentru examenele Cambridge English din România.

CAMBRIDGE STAR BOTOȘANI

Cambridge Star este cel mai mare centru de pregătire pentru examene Cambridge din Botoșani, cu peste 900 de cursanți. Centrul are o experiență de 9 ani în pregătirea candidaților, fiind acreditat și premiat “Gold Preparation Centre” de către Cambridge Assessment English ‒ departamentul de examene din cadrul Universității Cambridge din Marea Britanie. Este pentru al doilea an consecutiv când Cambridge Star Botoșani primește distincția “Gold Preparation Centre”, marcă a excelenței în pregătirea candidaților pentru examenele Cambridge English.

Indicatorii de performanță ai Cambridge Star includ peste 1.563 de candidați care au obținut un certificat Cambridge English, începând cu anul 2012. Rata de promovare a cursanților noștri la examenele Cambridge English este în fiecare an de 100%. În anul școlar 2020-2021 un număr de 371 cursanți Cambridge Star au obținut un certificat Cambridge English, indicele de promovare fiind 100%. Cursanții pregătiți de Cambridge Star au reușit la examenele Cambridge să obțină rezultate cu până la 8.07% procente peste media mondială : cu peste 10.8% procente la examenele A2 Key (KET), 6,4% la examenele B1 Preliminary (PET), 9.6% la examenele B2 First (FCE) și la examenele C1 Advanced (CAE), cu 5.5%  procente peste media mondială.

“Simțim o bucurie și o mândrie deosebită să vedem Cambridge Star Botoșani printre cele doar 9 centre din țară cărora li s-a acordat distincția de Centru de Pregătire Gold. Mulțumită cursanților noștri ambițiosi, părinților și profesorilor noștri dedicați, am devenit cel mai mare centru de pregătire pentru examene Cambridge din Botoșani. Reușita noastră este rezultatul implicării tuturor, toți având ca obiectiv final dobândirea de către cursanții noștri a unui nivel de excelență la limba engleză. Rezultatele lor ne bucură nu doar pentru că îi vedem că au trecut cu success un examen cu recunoaștere internațională, ci mai ales pentru că știm că acest lucru le creează noi oportunități în viitor: echivalarea examenelor de engleză pentru admiterea la licee cu profil bilingv sau intensiv engleză, echivalarea probei de aptitudini la bacalaureat, admiterea la facultăți în străinătate sau facilitarea accesului la proiecte internaționale. Ne caracterizează pasiunea pentru limba engleză și pentru dezvoltare personală, avem o preocupare permanentă pentru calitate și profesionalism și oferim cursanților noștri un mediu care stimulează comunicarea, lucrul în echipă, autodepășirea, creșterea încrederii în forțele proprii. Pentru noi învățarea limbii engleze nu este un scop în sine, ci dorim totodată dezvoltarea în cursanții noștri a abilităților de viață și lărgirea orizontului personal”, a precizat Elisabeta Maxim, director educațional al Cambridge Star.

Centrul lingvistic Cambridge Star pune în aplicare abordarea «step-by-step» (pas cu pas) Cambridge English, oferind elevilor o pregătire progresivă pentru diferite niveluri de examen. Tematica de curs este adaptată 100% atât cerințelor examenelor Cambridge English, cât și vieții cotidiene. Cursanții pot opta pentru cursuri de pregătire Cambridge, acestea desfășurându-se pe durata unui an sau doi ani școlari, în funcție de nivelul de examen pe care îl vor susține la finalul acestora : de la cursuri pentru preșcolari, la cursuri pentru Young Learners of English (YLE): Pre A1 Starters, A1 Movers, A2 Flyers, sau A2 Key (KET), B1 Preliminary (PET), B2 First (FCE), C1 Advanced (CAE) sau C2 Proficiency (CPE).

Examenele Cambridge English

Examenele de limba engleză Cambridge English sunt recunoscute la nivel internațional și sunt corespunzătoare nivelurilor de competență CECRL (Cadrul European Comun de Referință pentru Limbi), niveluri pe deplin compatibile cu programa școlară a Educației Naționale.

Aceste examene evaluează sistematic cele patru competențe de limbă și fac ca învățarea limbii engleze să fie atractivă, eficientă și plină de satisfacții. Cambridge English favorizează o abordare pas cu pas pentru a-și îmbunătăți nivelul de limba engleză în profunzime: de la învățământul primar la învățământul gimnazial, la învățământul superior și până chiar și în cadrul unei companii, abordarea învățării limbii engleze este adaptată tuturor nivelurilor. Certificatele Cambridge English sunt recunoscute de către Ministerul Educației Naționale din România și pot fi folosite pentru echivalarea probei de competență lingvistică de la bacalaureat sau pentru admiterea la clase cu program intensiv sau bilingv de limba engleză, la nivelul gimnazial sau liceal. Certificatele Cambridge English sunt o marcă a excelenței, deschid calea către învățământul superior și creează oportunități de studii și carieră, în țară sau in afara ei.

Pregătirea pentru aceste examene permite oricărui candidat să atingă un nivel foarte bun de engleză, atât scris cât și vorbit, apoi să-l evalueze și să obțină o diplomă recunoscută internațional care-i atestă acel nivel. Pregătirea pentru examene se realizează în cadrul unor cursuri de engleză consolidate, cărora li se acordă un scop concret: promovarea examenului.

***

Despre Cambridge Assessment English –www.cambridgeenglish.org/ro

Cambridge Assessment English este departamentul de examene al Universității Cambridge din Marea Britanie specializat în evaluarea competențelor de limba engleză. Sediul central este situat în MareaBritanie, iar Cambridge English este prezent în 24 de birouri din întreaga lume. În fiecare an, peste 5,5 milioane de candidați la nivel mondial susțin examene. Diplomele sunt recunoscute la nivel internațional de peste 25.000 de școli, universități, angajatori și organizații guvernamentale. Diplomele oferite de Cambridge Assessment English sunt aliniate la Cadrul European Comun de Referință pentru Limbi (CECRL).

Cambridge Assessment English: 27 rue de Berri, 75008 Paris, France

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *