Ateliere creative incluzive pentru copii și tineri pe perioada vacanței de vară

Ateliere creative incluzive pentru copii și tineri


Perioada: Vacanța de vară 2026


Locația: Casa Tineretului Botoșani, sala 228, etaj I B-dul Mihai Eminescu nr. 48, Botoșani


Asociația Down Activ Moldova (ADAM) organizează programul „Împreună prin Creativitate”, o serie de ateliere dedicate copiilor și tinerilor care își doresc să învețe lucruri noi într-un mediu cald, prietenos și incluziv.
În cadrul activităților, copiii vor participa alături de tineri cu sindrom Down, dezvoltând împreună abilități creative, sociale și emoționale, într-un climat bazat pe respect, acceptare și cooperare.


Ce pregătesc organizatorii:

 Ateliere de pictură

 Felicitări și cărți poștale

 Linogravură

 Sarmă plușată

 Pirogravură

 Lucru cu ațe și fetru

 Semne de carte

 Coșulețe decorative

 Proiect special de reciclare creativă

 Realizarea unui ierbar și activități de conectare cu natura

 

Programul se adresează copiilor cu vârste între 6 și 14 ani, precum și tinerilor cu sindrom Down beneficiari ai organizației.

Prin aceste activități organizatorii își propun:

 dezvoltarea creativității și a motricității fine;

 stimularea cooperării și a comunicării;

 promovarea empatiei și a respectului pentru diversitate;

 încurajarea responsabilității față de mediu prin reutilizare și reciclare.

Numărul de locuri este limitat, pentru a putea oferi atenția necesară fiecărui participant.

 Pentru înscrieri și informații:
Asociația Down Activ Moldova (ADAM)

 0746 551 914

 downactivmoldova@yahoo.com