Muzeul Județean Botoșani organizează miercuri, 29 noiembrie 2023, ora 13.00, la sediul temporar al Muzeului de Istorie Botoșani (Piața Revoluției, nr. 7, et. 2), Sala de Conferințe, simpozionul „1 Decembrie – Ziua Națională a României”.
Susțin intervenții: Sergiu Balanovici, Iulian Nechifor și Dan Prodan. Manifestarea este organizată în colaborare cu Colegiul Economic „Octav Onicescu” Botoșani, Cercul Militar Botoșani, Asociația Națională „Cultul Eroilor” – Filiala Botoșani și Asociația Națională a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere – Filiala „General Gheorghe Avramescu” Botoșani.