Având în vedere temperaturile prognozate pentru zilele următoare, asociate cu un disconfort termic ridicat, ISU Botoșani recomandă respectarea următoarelor măsuri:
- efectuaţi deplasări în primele ore ale dimineţii sau seara, pe cât posibil prin zone umbrite, alternând deplasarea cu repausul;
- evitaţi aglomeraţiile, expunerea la soare, efortul fizic intens între orele 11.00-18.00;
- purtaţi haine lejere, subţiri, deschise la culoare, pălării şi ochelari de soare;
- evitaţi băuturile ce conţin alcool, cofeină sau zahăr;
- consumaţi 1,5-2 litri de lichide pe zi, nu prea reci, apă, sucuri naturale din fructe sau ceaiuri;
- mâncaţi fructe şi legume şi evitaţi alimentele cu un conţinut mare de grăsimi;
- păstraţi legătura cu persoanele în vârstă din familia dumneavoastră, interesați-vă de starea de sănătate a acestora şi oferiţi-le asistenţă la nevoie;
- nu lăsaţi copiii / animalele de companie singuri/singure în autoturisme;
- creaţi un ambient care să nu suprasolicite capacitatea de adaptare a organismului.
Evitaţi creşterea temperaturii, având grijă să:
- limitaţi utilizarea aparatelor electrocasnice, a luminii artificiale şi a surselor de căldură;
- menţineţi închise toate ferestrele când temperatura exterioară este mai mare decât cea din spaţiul închis;
- scădeţi temperatura, având grijă să aerisiţi dimineaţa devreme sau seara târziu;
- reglaţi aerul condiţionat astfel încât temperatura să fie cu 5 grade mai mică decât temperatura ambientală.
Pentru a preveni incendiile în perioada caniculei, recomandăm respectarea următoarelor măsuri:
- respectați normele de prevenire și stingere a incendiilor;
- nu utilizați focul deschis în zonele cu vegetație uscată, la distanțe mai mici de 40 m față de locurile cu pericol de explozie: gaze și lichide combustibile, vapori inflamabili, explozivi etc., respectiv 10 m față de materiale combustibile: lemn, hârtie, textile, bitum etc., fără a-l supraveghea și asigura prin măsuri corespunzătoare;
- nu expuneți la soare sau în zone supraîncălzite recipiente sau rezervoare ce conțin lichide inflamabile sau gaze sub presiune;
- pregătirea hranei prin utilizarea focului deschis trebuie să se desfășoare doar în locurile special amenajate, în condiții și la distanțe care să nu permită propagarea focului la construcții, depozite, culturi agricole, păduri, plantații sau la alte vecinătăți;
- nu aruncați țigările nestinse în apropierea vegetației uscate;
- restricționați orice activitate din care ar putea rezulta producerea unui incendiu;
- nu lăsați copiii nesupravegheați, cu mijloace ce pot produce aprinderea (chibrituri, brichete etc.).
La nivelul județului Botoșani, prefectul Sorin Cornilă, în calitate de președinte al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Botoșani, a dispus punerea în aplicare a Planului de măsuri de prevenire și reducere a riscului de manifestare a situațiilor de urgență pe perioada sezonului estival (secetă și caniculă).
Astfel, la nivelul unităților administrativ-teritoriale au fost înființate puncte de acordare a asistenței medicale de urgență și de distribuire a apei potabile.
Imformații suplimentare despre cum să vă protejați de caniculă găsiti pe https://fiipregatit.ro/ghid/canicula/