Începând cu data de 11 iunie 2021, comunitățile locale din Regiunea Nord-Est pot depune proiecte pentru amenajarea de centre comunitare integrate, în cadrul Axei prioritare 8, Obiectivul 8.1 – „Creșterea accesibilității serviciilor de sănătate, comunitare și a celor de nivel secundar, în special pentru zonele sărace și izolate”. Comunele Manoleasa, Mileanca, Răuseni și Stăuceni din Județul Botoșani pot beneficia de oportunitatea de finanțare.
Acesta este cel de-al doilea apel de proiecte lansat în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020 pentru acest domeniu și vizează construcția/ reabilitarea/ modernizarea/ extinderea/ dotarea centrelor comunitare integrate, investiții ce vor contribui la creșterea accesului la serviciile de asistență medicală comunitară furnizate integrat cu cele sociale și educaționale, de care vor beneficia în special persoanele aparținând grupurilor vulnerabile.
Vor fi dezvoltate serviciile de asistență medicală comunitară, în scopul identificării problemelor medico-sociale, îmbunătățirii indicatorilor stării de sănătate, a nivelului de trai al populației, prin acțiuni de prevenție și intervenție specializată, precum și prin creșterea accesului la servicii medico-sociale de calitate și a sporirii gradului de incluziune socială a persoanelor aparținând grupurilor vulnerabile din punct de vedere economic, social sau al stării de sănătate.
Solicitanții eligibili în cadrul acestui apel de proiecte sunt Unitățile administrativ-teritoriale din localități catalogate cu marginalizare peste medie și severă, conform Atlasului Zonelor Rurale Marginalizate și al Indicelui Dezvoltării Umane Locale din România. În Regiunea Nord-Est, localitățile identificate și care pot beneficia de această oportunitate de finanțare, sunt: Buciumi, Pâncești, Parava, Parincea, Tătărăști din Bacău, Manoleasa, Mileanca, Răuseni, Stăuceni din Botoșani, Costuleni, Dumești, Mogoșești, Sirețel, Țigănași din Iași, Cândești, Mărgineni, Stănița, Valea Ursului și Boghicea din Neamț, Burla, Pătrăuți, Valea Moldovei din Suceava, Murgeni, Dumești, Gherghești, Ivănești, Solești și Vinderei din Vaslui.
Alocarea financiara pentru Regiunea Nord-Est în cadrul acestui apel de proiecte este de 2.436.475,65 euro. Valoarea unui proiect poate fi cuprinsă între 10.000 și 100.000 euro, iar proiectele pot fi depuse în intervalul 11 iunie 2021, ora 12.00 – 30 noiembrie 2021, ora 12.00.
“Complementar celorlalte investiții în sănătate prin REGIO, finanțarea acestor Centre Comunitare Integrate ce vor furniza servicii medico-socio-educaționale reprezintă o soluție de accesibilizare a asistenței medicale comunitare, mai ales pentru persoanele vulnerabile din mediul rural, persoanele cu acces deficitar la serviciile de sănătate. Încurajăm toate primăriile eligibile să depună proiecte, spre binele comunității lor.” a declarat Vasile Asandei, Director General ADR Nord-Est.