Expoziția „Omagiu lui Luchian” la Galeriile de Artă Ștefan Luchian din Botoșani

Liceul de Artă ,,Ștefan Luchianˮ Botoșani în parteneriat cu Muzeul Judeţean Botoşani, prezintă în perioada 28 ianuarie – 6 februarie 2022, la Galeriile de Artă ,,Ștefan Luchianˮ Botoșani, expoziția ,,Omagiu Ștefan Luchianˮ, eveniment cu tradiție, ajuns la cea de-a XV-a ediție.

Evenimentul este dedicat artistului Ștefan Luchian, patronul spiritual al prestigioasei instituții de învățământ liceal botoșănean, de la a cărui naștere, în localitatea Ștefănești, Botoșani, se împlinesc 154 de ani.

Pe simezele Galeriilor vor fi expuse peste 100 de lucrări de desen, de pictură, grafică, pictură monumentală, arhitectură, ceramică și modelaj, realizate de în cadrul concursului interjudețean cu același nume, la care în acest an participă 97 de elevi ai Liceului de Artă ,,Ștefan Luchianˮ Botoșani, coordonați de profesorii: Ciprian Andrușca, Cristina Ciobanu, Genoveva Dolhescu, Alina Munteanu, Adina Strugariu, Elena Șurghin și Roua Vasilescu.

Vernisajul expoziției va avea loc marți, 1 februarie 2022, ora 15,oo, cu respectarea normelor impuse de pandemia de Covid 19.

Program de vizitare: zilnic 9 – 17.

INTRARE GRATUITĂ

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *