Deputatul USR Andrei Drancă face un apel public către președintele Consiliului Judeţean, șefa PSD Botoșani, Doina Federovici, pentru a opri haosul ce are loc la Nova Apaserv de mai bine de un an. Interesele politice şi incompetenţa au făcut ca un sfert de judeţ să stea, din nou, fără apă. În timp ce seceta își arată colții, animalele mor de sete, sau sunt vândute pentru că nu pot fi întreţinute, în timp ce zeci de mii de consumatori ai Nova trăiesc fără apă curentă şi constată, zi de zi, că nici în fântâni apa nu mai este îndestulătoare, conducerea judeţului ne transmite cu tupeu să nu mai vorbim despre subiect.
Societatea Nova Apaserv a fost preluată de ALDE, în urma unei negocieri politice între şefii PSD şi ALDE. Doina Federovici a văzut în societatea de apă o turtă prea fierbinte şi a preferat să o lase sub fusta vicepreşedintelui CJ pus de Florin Ţurcanu. Fostul preşedinte liberal al consiliului, ce acum aşteaptă o condamnare penală, şi-a mai arătat o dată competenţele manageriale şi a îndreptat societatea cu şi mai mare viteză către faliment. De aproape un an a fost modificată organigrama, pentru o așa zisă „eficientizare”, însă lipsesc şi acum fişele de post, procedurile şi dotările necesare. Acordând salarii infime celor ce muncesc cel mai mult, adică muncitorilor de lângă conducte, noua echipă de conducere a făcut, în schimb, angajări, în buna tradiţie a partidelor monopol. S-au angajat consilieri personali ai directorului, s-au înfiinţat servicii noi precum „antifrauda” unde angajarea s-a făcut fără concurs şi pe, criterii de prietenie cu şefa CJ sau cu apropiaţii ei. Salarii de multe mii de lei se duc pentru activităţi fără rezultate concrete, în timp ce botoșăneni din multe localități din judeţ, rămase fără apă, protestează şi află de la decidenți că trebuie să „consume mai puţin”.
Problema conductei către Sudul judeţului este cunoscută de zeci de ani. Este prea mică pentru întreaga reţea de gospodării care s-a construit în ultimii ani. Șefii judeţului ar fi trebuit să atragă fonduri de la Guvern pe motivul urgenţelor pe care le declanşează, vara, această situaţie. Directorul, colorat ALDE, al societăţii vorbeşte despre o investiţie ce urmează să se facă în trei ani, dar nu spune nimic și nu știe de unde va obține finanţarea. Grav este, aşadar, că soluţia depinde de o societate ce se află la un pas de faliment din cauza datoriilor uriaşe. Nova Apa Serv este în pragul insolvenţei de peste un an, având probleme financiare imediat după înfiinţare.
În tot acest timp, Doina Federovici, cu larga susţinere a liberalilor declară că „trebuie să facem toate eforturile pentru a nu mai discuta despre acest subiect”. Președinta PSD aruncă soluţia de moment, către primarii comunelor de pe traseul conductei, aceştia urmând să convingă oamenii să consume mai puţină apa, aşa cum a declarat aceasta în ultima şedinţă de plen a Consiliului Judeţean.
„Este cutremurător ce capacitate de înţelegere, implicare şi rezolvare a problemelor au aceşti oameni! Doamna preşedinte şi-a făcut şi a postat în luna iunie peste 1000 de fotografii de la diverse sărbători ale judeţului. În tot acest timp sunt mii de oameni ce trăiesc ca în Evul Mediu! Unde este sprijinul Guvernului ce trebuia cerut în aceşti ani, unde sunt investiţiile ce trebuiau făcute măcar din fonduri europene, dacă Bucureştiul nu dă doi bani pe botoşăneni? Vorbim despre înlocuirea unei conducte de câţiva zeci de kilometri!” , a declarat Andrei Drancă, deputatul USR de Botoşani. Acesta şi-a încheiat apelul către actualii decidenţi ai judeţului cerându-le să nu mai mintă populaţia, să nu promită soluţii pe care societăţi falimentare nu le pot aplica, să lase festivismele şi lupta pentru imagine personală şi să se implice în problemele reale ale acestui judeţ.