Peste 1500 de voluntari din județul Botoșani s-au înscris până acum pe siteul campaniei “Let’s Do It, Romania!”, pentru a participa, sâmbătă, 18 septembrie, la acțiunea de curățenie generală în toată țara, într-o singură zi.
Botoșănenii care doresc să ia parte la această acțiune în cursul zilei de mâine, se vor prezenta la Garda de mediu, începând cu ora 8.00, pentru a primi mănuși și saci. Zonele pe care le vor curăța sunt la alegere, însă de menționat că e nevoie de voluntari mai cu seamă pe zonele Baisa, pădurea Rediu ori Lebăda.
Până la această dată din partea instituțiilor botoșănene s-au înscris Instituția Prefectului, Jandarmeria, reprezentanții MapN, Inspectoratul Teritorial de Muncă, Direcția Silvică, Apele Române etc. Totodată, circa 50 de unități de învățământ din județ și din municipiu s-au mobilizat pentru a ieși la curățenie în data de 18 septembrie.
Voluntarii, atât cei înscriși pe platforma campaniei, cât și cei care au aflat mai târziu de posibilitatea de a se implica din nou în această acțiune, au datoria de a lăsa sacii cu deșeurile strânse la marginea drumului sau în apropierea platformelor de colectare a deșeurilor, pentru ca operatorii de salubritate să-i poată ridica ulterior. Cei care doresc pot trimite fotografii ori scurte testimoniale video din timpul acțiunii la ldirbotosani2021@gmail.com pentru a putea fi promovate pe paginile campaniei.