Atelier senzorial „spumos” pe 4 Decembrie la 4KIDS

Pentru următoarea întâlnire, cei de la Culori Texturi și Zâmbete pregătesc un atelier distractiv, plin de curiozitate și cu multă spumă… un spațiu în care cei mici vor putea explora în ritmul lor și se vor bucura de o experiență complet diferită de joaca obișnuită.

Atelierul cu spumă e gândit special pentru vârstele mici, pentru că îi ajută să învețe prin corp, nu prin cuvinte. În spumă, fiecare atingere devine un exercițiu: apasă, strâng, transferă, lasă urme, descoperă ce se întâmplă când apăsă mai tare sau mai încet. E o joacă senzorială care îi sprijină în dezvoltarea coordonării, a curajului și a răbdării.

„Pe lângă partea senzorială, mă bucur mereu de momentele de interacțiune dintre ei, când încep să observe ce face copilul de lângă, se imită, prind curaj în fața unei texturi noi și se conectează cu mama prin gesturi și reacții.

Nu vom forța nimic. Le vom oferi doar spațiu, timp și un material care îi invită să atingă, să exploreze și să se bucure.

Oferă-i bebelușului tău o experiență blândă, diferită, care îi stimulează simțurile și îi dă ocazia să interacționeze cu alți copii, iar pentru tine un moment care te scoate din rutina zilnică.” – au declarat organizatorii evenimentului.

📍 Detalii organizatorice:
🗓 Data: Joi, 4 decembrie
🕘 Ora: 10:00
📍 Locație: 4Kids, Botoșani
👣 Vârstă recomandată: 9–24 luni
⏳ Durată: aprox. 45 minute
💳 Preț: 70 lei
☎️ Rezervări: 0752 126 519 / 0747 914 355

Pregătiți haine lejere, chef de joacă și deschidere pentru noi senzații.