
Pe 17 Aprilie începând cu ora 10 va avea loc la Hotel Rapsodia din Botoșani o întâlnire ce va avea ca și subiect: „Împreună pentru pacienții cu boala Parkinson”. Participarea la eveniment este gratuită cu confirmare participare la telefon 0754390314.
Luna aprilie, luna conștientizării luptei împotriva bolii Parkinson.
Luna aprilie, luna în care speranțele prind aripi și se împletesc în visuri ce vor zbura mai departe, aducând un gram de normalitate în viețile celor diagnosticați cu boala Parkinson.
Și pentru că este aprilie, și pentru că noi, ASOCIAȚIA BOLNAVILOR DE PARKINSON ȘI A ALTOR AFECȚIUNI NEUROLOGICE DEGENERATIVE „SUFLETUL LALELELOR” împreună cu sponsorii noștri STADA M&D ROMÂNIA, dorim să vă aducem o picătură de bucurie în viețile dumneavoastră, vă invităm cu drag să participați la evenimentul “Aproape de tine! Împreună pentru pacienții cu boala Parkinson“ dedicată persoanelor diagnosticate cu boala Parkinson și familiilor acestora, un eveniment gândit ca un spațiu de informare, sprijin și dialog deschis cu specialiști în domeniu.
Când?
Ora 10:00
Unde?
Sala Mihai Eminescu a hotelului Rapsodia din Botoșani.
Despre ce vom vorbi?
În cadrul întâlnirii, medici specializați în neurologie vor vorbi despre evoluția bolii Parkinson, despre noile opțiuni de tratament și despre experiențele clinice care oferă speranță multor pacienți.
Cine sunt Invitații speciali?
• Dr. Victor Constantinescu – „Informații despre boala Parkinson și cazuri tratate cu succes cu noile terapii asistate de dispozitiv”.
• Dr. Cristina Luchian – „Locul apomorfinei în tratamentul bolii Parkinson”.
• Dr. Ioana Boarescu – „Experiența Spitalului Județean Suceava în tratarea pacienților cu
boala Parkinson cu noile terapii asistate de dispozitiv”.
Această întâlnire este dedicată tuturor celor care doresc să înțeleagă mai bine boala Parkinson, să afle despre soluțiile terapeutice moderne și să pună întrebări direct specialiștilor.
Participații la acest eveniment vor primi un exemplar al ghidului dedicat aparținătorilor CÂND ANORMALUL DEVINE NORMAL.
Vă așteptăm cu drag pentru o întâlnire informativă, utilă și plină de speranță.
ÎNSCRIERILE SE VOR FACE LA NUMĂRUL DE TELEFON 0754 390 314.