„Estetică și cosmetică” – Eveniment OFA Botoșani pe 12 mai la Hotel Rapsodia

Antreprenoriatul nu înseamnă doar satisfacții, ci aduce cu sine, de multe ori, muncă suplimentară, poate chiar nopți nedormite, termene strânse și situații stresante.

Colegele de la Organizația Femeilor Antreprenor Botoșani, s-au gândit să vină în întâmpinarea antreprenoarelor cu un eveniment de beauty, care să le aducă aminte că nu trebuie să se pună pe ultimul plan.

„A avea grijă de tine înseamnă să te respecți. Vă așteptăm să vă răsfățați alături de specialiștii noștri!” – au declarat organizatorii evenimentului.

🎤 Dr. Sîrbu Raluca
Medic primar medicină de familie și medic specialist dermatovenerologie, cu numeroase cursuri de supraspecializare în estetică medicală și o experiență vastă în dermato-estetică.

Activează în cadrul Clinicii Dr. Sîrbu din Botoșani – Curtești din 2014, unde realizează proceduri minim invazive precum injectări cu toxină botulinică, acid hialuronic, PRP, mezoterapie, lipoliză și tratamente personalizate pentru sănătatea și frumusețea pielii.

🎤 Ramona Ursu
Specialist în beauty cu peste 16 ani de experiență, specializată în tratamente faciale personalizate, acnee, Derma Pen, Oxygeneo, Deep Shot, Peeling-uri chimice, epilare definitivă, dar și în tehnologii precum laser thulium, IPL, radiofrecvență cu microneedling și Nanosoft.

Pentru a fi la curent cu ultimele inovații în domeniu a participat la congrese de dermato-cosmetică și specializări în Coreea de Sud și Atena, dar și în România, unde a avut privilegiul să învețe alături de doi medici dermatologi de top: Dr. Radu Pitulea și Dr. Virgilia Prisacariu, ceea ce i-a oferit o perspectivă medicală asupra tratamentelor cosmetice.
_________________________
Alte detalii:
🗓️ 12 mai 2025
⏰ începând cu ora 16:00
📍 Sala Enescu, Hotel Rapsodia, Strada Cuza Vodă 4, Botoșani
🎟️ Acces eveniment: 60 ron/persoană (se achită cash la locație)

Rezervarea unui loc se face prin completarea următorului formular de înregistrare:
https://forms.gle/6eA2C7s2vnfpCCfH8