Educație ecologică la Colegiul Economic ”Octav Onicescu” din Botoșani

Cu ocazia Zilei Naționale a Mediului – 5 iunie 2021, elevii clasei a X- a A, de la Colegiul Economic ”Octav Onicescu”, sub îndrumarea profesoarei Iosub Georgescu Alina Sanda și cu aportul conducerii, au dat startul unui proiect educațional pe tematica anului 2021, respectiv ”Refacerea ecosistemelor”. Proiectul durează până pe 26 iunie 2021.

Activitățile realizate pe parcursul primelor două săptămâni, au fost sub forma unor webinarii în parteneriat cu Agenția de Protecție a Mediului – filiala Botoșani. În cea de-a treia săptămână a proiectului, elevii, organizați pe echipe și sub îndrumarea coordonatorilor, au realizat afișe pe tematica propusă. Rezultatele activităților pe echipe au fost trimise spre jurizare către Agenția parteneră. În urma acestei etape, trei dintre cele șase echipe au obținut primele trei locuri și o altă echipă a obținut premiul special. Pentru toate premiile acordate, criteriile de jurizare au fost: creativitatea, imaginația, mesajul convingător și pe tematica dezbaterilor, originalitatea, impactul vizual și estetic al afișului creat.

Cât privește impactul proiectului în rândul elevilor implicați, acesta a fost apreciat drept valoros, sub aspectul conștientizării consecințelor asupra biodiversității a activităților umane deficitar gestionate. Totodată, proiectul a permis îmbogățirea vocabularului activ al elevilor cu noțiuni specifice din domeniul ecologiei.

Atât profesorii coordonatori cât și Agenția parteneră s-au declarat mulțumiți de colaborarea avută și și-au exprimat dorința unor activități comune viitoare pentru a asigura continuitatea prezenței educației ecologice promovată de către specialiști.

Echipele câștigătoare la concursul afișelor

Echipa nr. 2 – premiul special – reprezentantă eleva Donisă Karina

Echipa nr. 1 – Locul 1 – reprezentantă eleva Luchian Georgiana

Echipa nr. 3 -Locul 2 – eleva Coțovanu Cosmina

Echipa nr. 6 – Locul 3 – reprezentant elevul Iacob Andrei

Educația ecologică este educația care permite facilitarea dobândirii unor cunoștințe și deprinderi necesare conștientizării caracterului complex al mediului natural precum și a impactului pe care activitățile umane îl au asupra ecosistemelor. Având în vedere efectele pe termen lung a intervențiilor umane asupra mediului, educația ecologică ar trebui să fie o preocupare permanentă în rândul elevilor, ca viitori profesioniști, oameni responsabili și conectați cu tot ceea ce se întâmplă în jur.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *